• născut: 09 iunie 1957
• căsătorit cu Georgeta (1981)
• trei copii
o George (1981)
o Ana Maria (1984)
o Alexandra (1986)
• În anul 1977 a absolvit liceul Industrial (Metalurgic) nr.2 Alba Iulia
• A absolvit Academia Naţională de Educaţie Fizică şi Sport în anul 1986 (Bucureşti)
• Posesor al cat.I de antrenor şi deţinător al licenţei A U.E.F.A. în acelaşi domeniu (fotbal)
• Maestru emerit şi maestru internaţional al sportului

JUCĂTOR

1972-1976 – Unirea Alba Iulia div C
1976-1985 – Dinamo Bucureşti div A
1985-1986 – FC Braşov div A
1986-1988 – Victoria Bucureşti div A
1988-1995 – Unirea Alba Iulia div B jucător, antrenor

MECIURI

• div A –  300 jocuri
• echipa naţională –  9 jocuri
• echipa naţională de tineret – 21 jocuri
• cupele europene – 38 jocuri

2 campionate, 3 cupe ale României, semifinale Cupa Campionilor Europei 1984

ANTRENOR

-1988-1995  Unirea Alba Iulia (B)
-1995-1996  Inter Sibiu (A)
-1996-1997  Dinamo Bucureşti (A)
-1997-1998  „U” Cluj (A)
-1998-1999  FC Braşov (B promovat în A)

-1999-2005 Dinamo Bucuresti(A)

-2005 - tur    Unirea Alba Iulia(B)

-2005-2006  FC Brasov(B)

-2006 - prezent Dinamo Bucuresti(B si A)

 2 campionate, 3 cupe ale României

În oglinda gazonului

Cornel Ţălnar. Parcă-l văd... Cursă impetuoasă pe aripa dreaptă a terenului. „Croşetează” câte trei-patru adversari. În fracţiuni de secundă. Centrare ca la carte. La întânire. Dudu Georgescu se înalţă şi-şi plasează, elegant, lovitura de cap... O altă ipostază. Tot pe „dreptunghiul verde”. Cu Cornel Ţălnar în primplan. Ţâşnire ca o săgeată. Cu balonul la picior. Dribling năucitor. Pătrundere decisă. În careu. Şut fără cruţare. Trasor. Minge înfiptă exact în vinclul porţi adverse. Acolo, la încheietura barelor. Acolo, la „păianjen”. Acolo, undeva, se scrie, de fapt, frumuseţea fotbalului. O frumuseţe-nepereche. O fascinaţie-nepereche. O fascinaţie eternă. Gol apoteotic. Gol de kmogramă. Gol gen Cornel Ţălnar. Alis „Ţânţarul”, „Săgeata de Alba”, „Leul neîmblânzit” al gazonului...
Parcă-l privesc, azi, în „oglinda” gazonului. „Fiară turbată”, „Fiară” dezlănţuită. De neoprit. Tehnică. Rezistenţă. Viteză ameţitoare. Şut sănătos. Inteligenţă creatoare. Fantezie deborantă. Spirit de sportivitate de-a dreptul sublim.
Cornel Ţălnar. A strălucit, pe gazon, într-o vreme în care fotbalul românesc dispunea, pe plan intern, de o constelaţie de valori. C-o tripletă (Steaua-Dinamo-Universitatea Craiova) care uimea, pur şi simplu, Europa fotbalul de salon.
 Cornel Ţălnar a strălucit şi a dat strălucire talentului său de excepţie, graţie, în primul râd, unor calităţi înnăscute. Calităţi dublate, însă de, totdeauna, de-o voinţă de fier. De-o  pasiune făr’ de limite faţă de sportul/rege. Căruia i s-a dăruit totalmente. O pasiune împinsă la extrem. Sau o pasiune care se confundă, se îngemănează cu patima. Totuna. Prin evoluţiile sale de pe terenul de joc. În anii de glorie ai fotbalului românesc, Cornel Ţălnar a făcut, fără doar şi poate, istorie. Şi a rămas dăltuit în istorie. În istoria sportului-rege.
 Născut parcă, într-o zodie de flacară a fotbalului Cornel Ţălnar i s-a dedicat întru totul. Din tot sufletul. Din fragezii ani ai copilăriei.  A luat-o de jos. De pe maidanul unui cartier marginaş al vestitei CETĂŢI A MARII UNIRII, Alba Iulia. A ajuns sus. Prin propriile-i puteri. Prin ambiţie. Prin uriaşul său talent. La Dinamo Bucureşti. Încununându-se cu laurii campionatului naţional. Sau ai Cupei României. Unde a sorbit, nu o dată, alături de bravii săi coechipieri, şampania victoriei. Sau triumfând, apoteotic, în Cupa Campionilor, bătând, cu succes, la porţile...asaltului final. Îmbrăcând, în acelaşi arc de timp, tricoul tricolor.
 Un fotbalist înnobilat, neoficial, cu titlul de „săgeata de Alba”. Aşa cum, cu ani înainte, Pârcălab, un alt fotbalist dinamovist în culorile alb-roşii, fusese „săgeata Carpaţilor”.
 Cornel Ţălnar a triumfat exact acolo unde-i, certamente, cel mai dificil. În linia de atac. Pe extremă. Acolo unde „forjează” spectacolul fotbalistic. Unde, odată pătruns, te şi trezeşti „luat în pene” de patru-cinci „inamici” hămesiţi, să-ţi sufle într-o clipită, dintr-o singură atingere, dac-ar fi posibil, „obiectivul”. Nărăvaşa de minge cu buline. Acolo, în zona cea mai „minată”, se dau bătălii necruţătoare. Fără protecţie. Fără menajamente. Fără milă. În trei-patru secunde, în trei-patru fracţiuni de secundă, te poţi compromite, dacă n-ai talent. Te poţi face de pomină. Or, aici, tocmai aici, pe extremă, Cornel Ţălnar, fotbalist super-dotat,  A TRIUMFAT. Sculptându-şi astfel, somptuos şi definitiv, numele în galeria de eroi ai fotbalului de salon.

Sub reflectorul sufletului

 Cornel Ţălnar. Suflet afabil. Fin delicat. Generos. Fire bătăioasă, în viaţă, dar corectă. Se bate, totdeauna, cu „sabia dreptăţii”. Numai cu „sabia dreptăţii”. Iubitor de dreptate. De omenie. De frumuseţe omenească. N-a putut accepta niciodată fapte de compromis. Când sa simţit frustrat, reacţia sa  a fost promptă, îndeosebi pe gazon. De adversarii, care, ridiculaţi, adesea, de driblingul său ucigător sau năucitor, în viteză, se repezeau, ca represalii, cu „coasa” spre piciorul său plin de talent. O fire caldă, însă, cu toată lumea. Pe gazon, nutrea un respect deosebit faţă de orice adversar. Asta nu-l împiedica niciodată sa-l trateze cu perdea. Sau cu mănuşi. Nu. Acolo, pe verdele stadionului, percutanţa extremă Cornel Ţălnar n-avea mamă, n-avea tată. Îi înnoda şi-i răsucea pe toţi, de le mergeau fulgii. În afara arenei, nu exista adversar căruia „Ţânţarul” să nu-i strângă mâna în semn de respect. Nu ştia ce-i răutatea. N-a marşat niciodată la ....”tacticile strategice”.
 Ei bine, la acest capitol, pe arena de fotbal, Cornel Ţălnar s-a dovedit a fi nu odată, campionul fair-play-ului. Firea sa de ardelean din inima Transilvaniei l-a îmboldit, totdeauna, să fie numai astfel.
 Nu ştie a face rău unui semen al lui. Motiv pentru care şi-a creat un „evantai” de prieteni.
 S-a născut la 9 iunie 1957, în cartierul Bărăbanţ, din municipiul Alba Iulia.
 A fost izbit, de fraged, de vitregia destinului. Când nu avea decât nouă anişori, tatăl său a fost secerat într-un tragic accident de circulaţie!...
 Între 1979-1984, student la I.E.F.S. Bucureşti
 Căsătorit.
 Soţia, Georgeta. Din dragoste pentru soţul său, a înfruntat eroic, „adversarul numărul unu”, absenţa sa, mult timp, de acasă, datorită fotbalului.
 Cornel şi Georgeta Ţălnar a trei copii. Două fete şi un băiat. Băiatul, care i-a împrumutat numele mamei, George, a devenit un adolescent însetat după, mingea de fotbal.
 Cornel Ţălnar, un fotbalist-super. Un suflet-super. Un talent înnăscut. Un caracter-giuvaer. O inimă de diamant. O pasiune fara limite faţă de Măria Sa, Regele Fotbalului. Faţă de familia sa.
 O extremă de tip clasic. Un fotbalist-nepereche. Un dribleur aşijderea. Un specialist unic în centrările în viteză.
 Cornel Ţălnar. O rază de luceafăr în costelaţia de valori devenită legendară. O constelaţie ivită undeva, pe partea dreaptă dintre Obor a şoselei cu nume de voievod meşatin a Bucureştilor.

Fotbalist-nepereche

Prima legitimare, în 1972, la 15 ani, în echipa liceului metalurgic din Alba Iulia.
În 1973, trece la divizionara B Unirea Alba Iulia, peste numai patru ani, în 1977, descinde, „cu arme şi bagaje” la DINAMO BUCUREŞTI.
Campion naţional, cu Dinamo, trei ani consecutivi. În 1982,1983,1984.
Tot cu Dinamo, de două ori laureat al CUPEI ROMÂNIEI. În 1982 şi în 1984.
Semifinalist, cu Dinamo, în Cupa Campionilor Europei în 1983, Cornel Ţălnar înscriind golul decisiv, în minutul 86, cu care Dinamo a eliminat pe celebra S.V. Hamburg, laureată cândva, a trofeului suprem al fotbalului european!
Cornel Ţălnar a acumulat 12 meciuri, ca tricolor, în prima reprezentativă de fotbal a României, 21 în echipa naţională de tineret, 38 de partide în „cupele europene” şi 300 în Divizia A.

Săgeata de Alba

 Cornel Ţălnar a evoluat sub culorile Unirii Alba Iulia, cinci ani bătuţi pe muchie. În divizia C. Au existat, în campionatele 1975/1976 şi 1976/1977, unele tentative de a promova în divizia B. Eşuate, datorită „penelor financiare”.
 Primul meci al lui Cornel Şălnar, ca titular în formaţia Unirea Alba Iulia, a fost cel de acasă, de pe stadionul „Cetate”, cu Şomeşul Beclean.
 Cornel Ţălnar, „defila” prin divizia C. Gol după gol. Treizeci, în medie, pe campionat. A devenit golgheterul seriei.
 Cea mai strălucitoare STEA a fotbalului din Alba Iulia începe a fi curtată cu asiduitate. De cluburi... de prima divizie. Se interpune, mai întâi, pe fir, „U” Cluj. Cu promisiune fermă, negru pe alb. Acceptă. „U” se oferă să-l facă doctor! Îi asigură admiterea de medicină. Se „învolburează” înspre Alba şi Argeşul lui Gicu Nicolae Dobrin.
 Cu inima şi cu sufletul se gândea numai la Dinamo. S-a decis să aştepte... La primul semnal dinspre Dinamo ar fi spus DA pe loc! În loc de semnalul dinspre Şoseaua Ştefan cel Mare a Bucureştilor se trezeşte... cu Steaua la el acasă! Cu antrenorul Gheorghe Constantin. Drept „represalii”, îi vine... ordin de încorporare la oaste! Se decide să-şi salveze pielea. Bate direct la uşa ministrului de interne. Vine, în doi timpi şi trei mişcări, la Alba Iulia, Paul Moga, din partea clubului Dinamo. Îl angajează imediat, subofiţer MI la Alba. Ordinul de încorporare este astfel, anulat de la sine. Dinamo-Steaua 1-0. Cornel Ţălnar semnează pentru Dinamo. În 1997. Rămâne „câine până la moarte”

În tricoul naţionalei

 Prima zi de iunie 1979. Stadionul „Weltjungend” în Berlin. 50.000 de spectatori în tribune. Meci amical RDG-România, în minutul 74, la scorul 1-0 pentru Germania estică. Primul meci în care Cornel Ţălnar a evoluat ca titular, din minutul 1 până în minutul 90, în reprezentativa naţională a României a fost meciul de la Varna. Un meci tot amical, dintre România şi Bulgaria, la 10 septembrie 1980. 50.000 de spectatori au umplut tribunele stadionului „Iuri Gagarin”

Bloc-notesul cu opinii

"Cel mai bun fotbalist al anului"

Argumentele – talentul, caracterul şi inteligenţa. Toate, confirmate de prezenţa sa la cele mai înalte cote…
Prin talent, a reuşit ca, la 20 de ani, să facă parte din cea mai titrată echipă de fotbal a ţării: Dinamo Bucureşti. Cea mai titrată echipă de fotbal românească în fotbalul intern şi pe plan internaţional.
Prin inteligenţă, a reuşit să facă parte nivelului de înaltă performanţă, atât ca fotbalist, cât şi ca, antrenor, eu, unul, incluzându-l între primii cinci ai României. Îl socotesc, din punct de vedere valoric, lângă Cornel Dinu, Puiu Iordănescu, Mircea Lucescu…
În planul caracterului, pe unde se merge cu Ţălnar, se cuceresc simpatia şi respectul. Mi-a plăcut să constat, bunăoară, că peste tot, pe unde am mers împreună, Cornel a fost reperat cu simpatie.

Ioan Smadea, preşedintele Clubului Sportiv Municipal Alba Iulia

„Tipul extremei clasice”

Cornel Ţălnar, cel mai bun prieten al meu, cu care am jucat, ani buni la Dinamo Bucureşti, el-extremă dreaptă; eu extremă stângă, rămâne tipul extremei clasice.
A fost un jucător de mare valoare. Constant. Atât la Dinamo, cât şi la echipa naţională.
Ca prieten, ca om –foarte apropiat.
Are un suflet foarte mare, foarte deschis şi foarte sincer faţă de toată lumea

Costel Orac, fost component al echipei de fotbal Dinamo Bucureşti, antrenor principal al echipei de fotbal F.C. Bihor Oradea

„Un om foarte cumsecade”

Fiind jucător la Dinamo în perioada de glorie a acestei echipe-etalon a fotbalului românesc, s-a obişnuit cu mentalitatea de a învinge. O mentalitate pe care ne-o inoculează nouă, jucătorilor dinamovişti de azi.
Ca antrenor, efectuează antrenamente tari şi plăcute. Trebuie, totuşi, să execuţi, la pregătire, totdeauna, ceea ce-ţi spune. Un om foarte cumsecade…

Vali Năstase, component al echipei de fotbal Dinamo Bucureşti şi al reprezentativei naţionale a României

„Un băiat extraordinar, din toate punctele de vedere”

Cornel Ţălnar este, după părerea mea, un băiat extraordinar, din toate punctele de vedere.
Un caracter deosebit. O modestie ieşită din comun, faţă de valoarea pe care o are.
Un spirit de echipă.
În concluzie, un coleg foarte, foarte, foarte bun.

Ionel Augustin, fost component al echipei de fotbal Dinamo Bucureşti şi al reprezentativei României, antrenor principal al echipei ARO Câmpulung-Muscel

„Un fotbalist foarte bun. Un temperament echilibrat”

L-am arbitrat ca jucător. Nu mi-a creat niciodată probleme. L-am arbitrat ca antrenor. Tot astfel. L-am cunoscut ca om. Un fotbalist foarte bun. Un temperament echilibrat
Dacă n-ar fi stat, un timp, în umbra lui Dinu – cred eu –ar fi putut demonstra, ca antrenor, mai mult. Nu-i timpul trecut.

Adrian Porumboiu, observator al Federaţiei Române de Fotbal, fost arbitru internaţional, purtător al ecusonului FIFA, director general al SC RACOVA Vaslui şi al SC COMCEREAL Vaslui

„Un atacant foarte obraznic, în sensul bun al cuvântului”

Ce n-aş da să mai văd un astfel de fotbalist în soccerul românesc!...
Mi-a plăcut foarte mult ca jucător. Avea un dribling fascinant. Dribla numai în viteză. Scotea direct adversarul din joc. Centra foarte bine. Perfect.
Un jucător foarte tare. Foarte ambiţios. Un atacant foarte obraznic, în sensul bun al cuvântului. Ce n-aş da să mai vad un astfel de fotbalist în soccerul românesc!
Un băiat foarte sociabil, foarte amabil…

Nicolae Dobrin, fost component al echipei de fotbal FC Argeş – Dacia Piteşti şi al echipei reprezentative a României, fost antrenor principal al echipei FC Argeş-Dacia, consilier al clubului FC Argeş-Dacia, director general al şcolii de fotbalişti „Nicolae Dobrin” din Piteşti

Text si comentarii - Ilie Dobre - "Leul neimblanzit al gazonului" 2000